5. Toamna…
Sub un cer cenușiu și greu – începutul unei călătorii la Fundeni
Sub un cer cenușiu și greu, pe 3 septembrie 1998, am intrat senin pe porțile Institutului de Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu” din spitalul Fundeni.
Deși eu eram același, ceva se schimbase…
Aleile pe care altădată ne plimbam erau acum reci, presărate cu oameni zgribuliți, grăbiți.
Holurile spitalului erau mai întunecate, mai strâmte…
Pășeam melancolic printre oameni – pacienți, însoțitori, doctori – și încă mă așteptam să-l văd pe Florin ieșind cu zâmbetul lui tâmp pe față, spunându-mi la ce prostii s-a mai gândit să facem.
Încă îmi mai tresălta inima gândindu-mă că, pe următorul hol, am s-o întâlnesc din nou…
Întoarcerea la Fundeni – ecouri și amintiri
Revedeam coridoarele pe care altădată alergam și râdeam cu toată pofta.
Mi se părea că le văzusem demult, demult de tot… părea că trecuse o veșnicie de atunci.
Cu cât înaintam, cu atât ecourile se stingeau, golul se căsca, iar spitalul mă chema:
„Hai, Victore… hai, că de când te așteptam…”
Și am intrat.
Din nou, în salonul de la etajul 6.
Aici, același scenariu, doar cu alți actori: Gabriela, Mariana și Mădălina erau personajele principale ale acestui episod.
Mariana – cea mai mică și mai drăguță,
Gabriela – un pic mai mică decât mine, cu care în câteva zile vorbeam deja de prietenie,
și Mădălina – de seama mea.
Atmosfera dinaintea operației
În acest nou cadru, cu cărți de joc, cu muzică la casetofonul portabil al lui Cătălin (prietenul meu – remember “Vara”) și cu tinerețea noastră pe masă, ne-am petrecut zilele până la operație.
Prima dată s-au operat fetele mai mici – Gabriela și Mariana.
Îmi amintesc că, văzându-le așa mici și firave, aveam emoții legate de operație și de evoluția lor ulterioară.
Dar, din fericire, la ele a mers cel mai ușor: s-au refăcut repede și n-au avut complicații.
Bine, la ele a fost și cel mai simplu caz (dintre noi patru).
Din ce îmi amintesc, aveau doar câte un DSA (defect septal interatrial) – adică o „gaură între atrii”.
De-acum, ne pregăteam și noi, eu și Mădălina.
Îmi amintesc că pe 15 septembrie, când toți copiii începeau școala, eu intram în sala de operație…
Diavolul se ascunde în detalii – începutul probelor de foc
Cam așa era și cu operația mea.
Iar primul detaliu care m-a lovit a fost… frizerul!
Frizerul dinainte de operație
Pe 14 septembrie, pe la orele amiezii, după masa de prânz, intră un domn măruntel în salon, întrebând de Victor.
După ce facem cunoștință, mă întreabă dacă sunt pregătit „așa cum trebuie” pentru operație.
Evident că habar n-aveam la ce se referă, așa că îi răspund ușor nedumerit că totul e în regulă.
Dar el nu se lasă: mă invită la baie „să verifice situația”.
Acum, închipuiți-vă stupoarea mea când am ajuns practic în pielea goală în fața frizerului, ca să vadă el cu mâna lui cum stau lucrurile!
Și uite așa, la finalul acestei întâlniri, ajung să arăt ca balerinele de cabaret – cu părul de pe picioare ras doar de la pulpă în jos…
Arătam de parcă aveam ciorapi cu jartiere. 😅
A doua surpriză: „curățenia generală”
Al doilea șoc a venit pe seară, cam pe la ora 21:00, în persoana unei doamne infirmiere, foarte de treabă de altfel, care avea cu ea un fel de bidon cu robinet și un furtun…
A fost ca în filme: până să mă dezmeticesc și să-mi dau seama ce se întâmplă, apa caldă cu săpun curgea în mine mai ceva ca Dunărea la Porțile de Fier.
Părea că Dâmbovița își mutase cursul și se revărsa în mine.
Mi-am dat seama că trăisem în minciună — îmi subestimasem pântecele!
Abia atunci realizam cu adevărat de ce erau în stare…
După ce a terminat doamna infirmieră, mi-a zis să stau cât mai mult, măcar 15 minute, înainte să merg la baie.
Am rămas mut — parte că nu știam ce să-i zic, parte că mi-era teamă că, dacă deschid gura, inevitabilul s-ar produce…
Pur și simplu simțeam că explodez.
Nu știu cât am zacut așa, până mi-am dat seama că orice-ar fi, trebuie să ajung la baie.
Și am ajuns!
Și așa, curat, eliberat și împăcat cu mine și cu restul, am petrecut noaptea dinaintea primei mele operații.
Dimineața cea mare
A doua zi, figura cu clisma s-a repetat de dimineață, la ora 06:00, iar undeva în jurul orei 08:30 m-au luat…
Atunci aveam să mă lovesc de cel de-al treilea șoc.
În sala de operație – dezamăgirea tehnologică
Din brancardul cu care eram dus vedeam saloanele cum rămân în urma mea, ușile liftului, intrarea de la secția de chirurgie…
Când am intrat în sala de operație – BUUUM! – am rămas mut (bine, nu că până atunci aș fi fost foarte vorbăreț 😅).
La vârsta aia, mă tot uitam la Star Trek și ascultam emisiunile lui Mironov, așa că imaginați-vă cât de șocat am fost când, în loc de o sală plină de aparatură și tehnologie de ultimă oră (îmi vine să râd acum, în 2024, gândindu-mă la tehnologia din 1998), am intrat într-o sală goală și rece, tapetată cu faianță de sus până jos.
Un singur pat în mijloc.
Apoi au adus ulterior un evantai din ăla de lumini.
Asta m-a mai liniștit, făcându-mă să-mi dau seama că probabil toate aparatele sunt pe roți și le aduc pe parcurs, în funcție de nevoie…
Clipă de dinaintea somnului total
După ce m-au pus pe pat, cu o saltea electrică ca să mă încălzesc (era chiar frig în sală), iar eu eram în costumul oficial fără cravată – adică în pielea goală – mi-au băgat o branulă la încheietura mâinii drepte.
Mi-au administrat o soluție, apoi mi-au pus o mască pe gură și pe nas și m-au rugat să număr invers de la 10.
„Zece… nouă…”
Și deja, mult mai repede decât m-aș fi așteptat, mi-au căzut ochii-n gură fără să-i mai pot controla.
I-am întrebat dacă e normal. Mi-au spus să stau liniștit, că așa trebuie.
N-am mai apucat decât să zic rapid un:
„Doamne-ajut…”
Și fără să închei cu „Ta-ul”, mi s-a închis ecranul.
Blank. Nimic. Niente. Kaine.
Adevărul despre anestezie
Pentru cei care n-au trecut niciodată prin experiența anesteziei și se întreabă dacă e ca în filme – cu experiențe extracorporale, revelații, viziuni sau senzații supranaturale – răspunsul e simplu:
NU! În timpul anesteziei nu mai există nimic.
Atât de simplu…
Noroc că există viață după anestezie (dar nu întotdeauna)…
⭐ Educație cardiacă
Ce ar trebui să știe orice pacient înainte de o intervenție pe cord
Frica, necunoscutul, procedurile care par ciudate, pregătirea fizică înainte de operație — toate fac parte din traseul firesc al unui pacient cardiac. În 1998, informația era puțină și se transmitea greu, așa că multe momente veneau ca niște șocuri. Astăzi, însă, educația cardiacă poate reduce stresul enorm.
Iată câteva aspecte esențiale pe care orice pacient ar trebui să le cunoască:
1. Pregătirea preoperatorie este standard și necesară.
Rasul, curățarea, clisma, analizele și monitorizarea constantă nu sunt pedepse, ci măsuri strict medicale care reduc riscurile de infecție și complicații.
2. Anestezia generală este completă – nu există senzații, vise sau amintiri.
Este absolut normal ca pacientul să „dispară” instant. Creierul este protejat, corpul e supravegheat, iar totul se petrece în parametri controlați.
3. Fiecare pacient răspunde diferit.
Unii copii (cum au fost Gabriela și Mariana) se recuperează repede. Alții au nevoie de mai mult timp și mai mult sprijin. Important e ritmul fiecăruia.
4. Frica este normală.
Nu există „curajos perfect”. Există doar oameni care merg înainte, în ciuda fricii.
5. Recuperarea începe înainte de operație.
Informarea, pregătirea mentală, încrederea în echipa medicală și o atitudine echilibrată ajută enorm.
🌐 Inovație & Digital Twin în cardiologie
De ce pacienții de azi trec printr-o experiență complet diferită față de anii ‘90
Trecerea timpului a adus o revoluție în cardiologie, iar unul dintre cele mai spectaculoase progrese este conceptul de Digital Twin — „geamănul digital” al inimii.
Ce este Digital Twin-ul cardiac?
Este o replică digitală 3D a inimii unui pacient, construită pe baza investigațiilor (CT, RMN, ecografie, EKG), care permite medicilor:
- să vadă cum funcționează inima în timp real,
- să testeze virtual o procedură înainte de a o face în sala de operație,
- să prevadă riscuri, complicații sau reacții,
- să optimizeze tratamentul, ca și cum ar avea o hartă personalizată a fiecărui pacient.
Cum schimbă Digital Twin-ul experiența pacientului?
- Operațiile sunt mai sigure, mai rapide.
- Echipa medicală poate anticipa dificultăți înainte ca pacientul să intre în sală.
- Deciziile nu mai sunt doar bazate pe experiență, ci și pe simulări precise.
- Comunicarea cu pacientul devine mai clară: medicii pot „arăta”, nu doar explica.
Dacă în 1998 intrai într-o sală albă, rece, cu aparatură minimă vizibilă, acum un pacient conectat la un Digital Twin beneficiază de cea mai avansată planificare posibilă.
Nu este doar tehnologie este o șansa în plus.
